Busuioc

Originar din Africa şi Asia - în special din Indiile tropicale -, busuiocul a ajuns curând şi în regiunea mediteraniană. De acolo a ajuns în Europa Centrală, în secolul al XII - lea. Dintotdeauna au fost apreciate atât aroma busuiocului, cât şi efectul său vindecător în cazul tulburărilor de stomac şi din intestin.
Cultivarea în ghivece, plantele cresc şi în anii bogaţi şi reci; în plus, în ghivece busuiocul este ferit de melci.

ETIMOLOGIE: Numele busuioc (ocium basilicum) provine din grecescul “basileus” care inseamna “rege”, datorita aromei sale extraordinare. Numele busuiocului are aceeasi sursa in multe limbi europene, cu toate ca exista unele variatii: “basilika” in islandeza, “vasilki” in rusa, “bozilok” in albaneza, “bazsalikom” in maghiara, “bazalka” in ceha, “baseli” in provensala, “basilia” in basca, “busuioc” in romana,“vasilikos” in greaca moderna. In epoca coloniilor, denumirea a fost transferata si in cateva limbi africane, cum ar fi “besobila” in amharica.
Cuvantul grecesc basileus inseamna in general “conducatorul poporului”. Numele francez “herbe royale” si cel olandez “koningskruid” provin din aceeasi sursa (ambele insemnand iarba regala).
Denumirile iberice ale busuiocului, “albahaca” in spaniola, “alfabrega” in catalana si “albaraka” in basca sunt imprumuturi arabe, din forma araba originala “al-habaqa”. In limbile arabe de astazi, habaq a devenit rar folosit, inlocuit fiind de “raihan” care are rude in multe alte limbi orientale, cum ar fi “rezhan” din limba turca, “rehan” din ebraica, “rehani” din georgiana, “dhaihan” din limba curda si “rihan” din farsi.
Denumirile indiene pentru busuioc, “tulsichettu” in telugu, “tulasi” in tamil si “tulsi” in hindi deriva toate din sanscritul “tulasi”.
CREŞTERE: în funcţie de soi, planta anuală poate atinge o înălţime între 15 ţi 60 cm. Din iulie până în septembrie se deschid, la vârfuri, flori mici, albe sau roz. Frunzele ovale sunt uşor ondulate. Există multe soiuri diferite, de pildă cu frunze mici şi formă compactă "Balkonstar" sau cu frunze roşii "Dark opal".
LOC: Busuiocul iubeşte căldura şi soarele. Solul trebuie să fie bogat în humus şi permeabil. Udaţi regulat planta.
FOLOSIRE: Busuiocul este obligatoriu în bucătăria mediteraniană. Planta dă aromă roşiilor, salatelor, pastelor şi preparatelor din legume, carne şi peşte.Atunci când sunt înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase, şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau şerbetul. Aceste seminţe sunt cunoscute sub numele de sabja, subja, takmaria, tukmaria, sau seminţe falooda. Seminţele se mai folosesc şi în Ayurveda, sistemul medicinal tradiţional al Indiei.
SIMBOL: Deşi pentru vechii romani , busuiocul era simbolul trădării , în Italia a ajuns simbolul iubirii . Tinerele fete purtau o mlădiţă de busuioc în păr pentru a arăta că aşteaptă peţitori. În unele regiuni din Italia busuiocul este cunoscut sub numele de „bacia nicola” (care tradus înseamnă "Sărută-mă Nicolae"). Se spune că atunci când o femeie primeşte un fir de busuioc de la un bărbat se va îndrăgosti de el pentru totdeauna. În România se crede că atunci când un băiat acceptă o mlădiţă de busuioc de la o fată sunt logodiţi.